Acum 30.000 de ani, copiii din paleolitic își făceau propriile jucării: un studiu fascinant asupra copilăriei preistorice

Atunci când ne gândim la preistorie, adesea ne imaginați oameni străvechi luptând pentru supraviețuire într-un mediu ostil, fără prea multe momente de relaxare sau distracție. Cu toate acestea, o descoperire recentă din Republica Cehă ne arată că și acum 30.000 de ani, copiii aveau parte de jocuri și activități creative, chiar dacă în jurul lor viața era marcată de provocările de zi cu zi. Un studiu realizat de cercetători a adus în prim-plan o serie de 489 de obiecte ceramice realizate de copii din perioada Paleoliticului Superior, oferindu-le o nouă perspectivă asupra copilăriei din acea perioadă.

Aceste obiecte, majoritatea fiind figurințe din lut, sunt considerate dovezi ale unei forme timpurii de învățare și exprimare creativă. Deși studii anterioare au arătat că copilăria în preistorie a fost o perioadă de învățare intensivă a abilităților necesare pentru supraviețuire, cum ar fi vânătoarea sau culesul, aceste noi descoperiri sugerează că jocul și creativitatea au avut și ele un rol semnificativ în educația preistorică. Aceste obiecte nu erau doar simple jucării; ele reflectau un mod prin care copiii din acea perioadă experimentau lumea înconjurătoare și învățau prin imitarea adulților.

Studiul, publicat în revista „PLOS One”, se concentrează pe descoperirea a aproape 500 de artefacte ceramice care au fost găsite în cinci situri arheologice din Cehia și care datează din perioada Gravettiană, acum aproximativ 30.000 de ani. Scopul principal al cercetătorilor a fost să determine dacă aceste obiecte ar putea fi diferențiate de cele realizate de meșteșugari experți și dacă aceste figurințe au fost, într-adevăr, realizate de copii. Analizând forma și tehnica de lucru ale acestor artefacte, cercetătorii au descoperit că multe dintre ele erau nefinisate sau aveau greșeli caracteristice unui meșteșugar începător.

Printre cele mai remarcabile observații se numără prezența unor amprente lăsate de mâinile mici ale copiilor pe unele dintre figurine, ceea ce susține ipoteza că aceștia erau autorii acestor creații. Figurințele descoperite, reprezentând adesea animale și oameni, erau adesea crude, cu forme neregulate și detalii nefinisate, semn că cei care le realizau nu erau meșteșugari experimentați. Aceste semne de „neîndemânare” sunt acum interpretate ca dovezi ale unui proces învățătorial, un fel de joacă prin care copiii își exprimaseră imaginația și încercau să învețe prin imitarea adulților.

Interesant este că acest fenomen nu este izolat doar la populațiile din Cehia. În multe colțuri ale lumii, inclusiv în Arizona, Siria sau printre triburile indigene Ojibwe din America de Nord, au fost găsite figurințe similare, demonstrând că realizarea de obiecte mici, simbolice, nu era doar o practică locală, ci un comportament universal printre copii. De-a lungul istoriei și în diferite culturi, copiii au realizat figuri și jucării care reflectau lumea înconjurătoare, un mod de a învăța și de a se exprima prin joc.

Aceste descoperiri schimbă cum înțelegem copilăria în preistorie. De obicei, când vorbim despre acele vremuri, ne concentrăm pe supraviețuire, vânătoare și pe strângerea hranei, dar aceste figurințe arată că viața copiilor din paleolitic era mult mai complexă decât simpla existență funcțională. Ei aveau deja propriile forme de joc și creativitate, care erau esențiale pentru învățarea despre lume și despre abilitățile necesare în viața de zi cu zi.

Prin aceste jocuri și activități, copiii din paleolitic probabil că imitau adulții, creând mici reprezentări ale animalelor și oamenilor pe care îi întâlneau. Asemenea figurine ar fi putut ajuta la dezvoltarea abilităților motrice și cognitive ale celor mici, dar și la consolidarea legăturilor dintre generații. Greșelile în realizarea acestor obiecte, cum ar fi crăpăturile cauzate de uscarea prea rapidă a lutului, sunt semne clare ale unui proces de învățare prin încercare și eroare.

Aceste obiecte realizate de copii nu sunt doar jucării sau simple artefacte, ci și o fereastră în viața cotidiană a acestor comunități preistorice, oferind o perspectivă asupra modului în care copiii învățau, se jucau și contribuiau, chiar și indirect, la activitățile de meșteșug ale comunității lor. Acest tip de descoperiri ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea și diversitatea vieții din paleolitic și ne îndeamnă să privim copilăria preistorică cu alți ochi: nu doar ca pe o perioadă de pregătire pentru viața adultă, ci și ca pe un timp dedicat învățării prin creativitate și joc.